This interview, part of the series profiling Romanian-American diaspora leaders, was taken at the beginning of this year on the backdrop of an unprecedented polarizing time in American society over immigration. Lawyer Dana Bucin is the honorary consul of Romania in Connecticut since 2018 where she cultivated a reputation for her skills in promoting investments in and trade with Romania as well as for implementing cultural and educational initiatives. She is a founding member of the secular community organization "Romanul" in Connecticut and co-founder of the "CEENET" platform, committed to promoting American investments and the regional coordination of the Czech Republic, Poland, Romania, Slovakia and Hungary in promoting common commercial interests in the United States. Professionally recognized as “Attorney of the Year” in 2019 by the Connecticut Law Tribune, she is the Chair of the Murtha Cullina Law Firm Immigration Practice (a firm with over 100 lawyers and offices in Hartford, Boston and New York). For over 15 years she has been assisting transnational companies, the local chamber of commerce and various foreign business councils. Throughout this time she also represented immigrants and their families.
I met Dana Bucin in conjunction with IRF’s Second Annual Conference of Romanian-American Professionals held in June 2020 when I invited her to speak in the plenary about the restrictions imposed that year by the former administration on the visa regime, restrictions with direct impact on the legal residence status of researchers and professionals. During the pandemic, the measures implemented by that administration only accentuated the need for a systemic reform of the nexus of laws governing immigration. In the months following the conference, she was one of the few community leaders to speak publicly about the need to raise public awareness of badly needed bipartisan immigration reform.
Her role as a responsible leader within the diaspora became most evident this year during the critical moments surrounding the insurrection storming of the Capitol in Washington, DC. She was one of the few community leaders to take a public stand, denouncing and dissociating the diaspora from the actions of extremist elements. In a public reaction on the page of the Honorary Consulate she noted the apparent participation of a few Romanian citizens in the act of insurrection on the Capitol on January 6. She decried the abhorrent hoisting of the Romanian Revolution flag, an act perverting that symbol of freedom with the apparent intent to instigate visceral reactions of grave consequence for the diaspora. The involvement of two citizens of the Republic of Moldova (later arrested for criminal acts in that attack on the US legislature) and the arrest of an individual of Romanian origin in New York (for the attempted assassination of the newly elected senator of Georgia), cast a long shadow on the entire Romanian American diaspora. Extremist posts on social networking platforms continued even when, as honorary consul, Dana Bucin publicly congratulated the new president of the United States on the day of this administration's inauguration. These aggressive reactions forced her to censor some posts that instigated hatred and violence. As a lawyer, she warned diaspora members about the harmful legal consequences of such messages and the negative impact such extremist views have on the image of the entire community.
In the interview, Dana Bucin shares her formative childhood experiences and the cherished values of hard work, practicality and tolerance imparted by her family and mentors while growing up in Reghin, Mureș County, Romania. She describes the practical attitudes that allowed her grandmother and parents to cope with the communist totalitarian regime and then to quickly adapt as entrepreneurs within the turbulent post-communist period of transition to capitalism. Her testimony is one that stresses the openness and interdependence that shaped life in her native small town with all its diverse ethnic and religious minorities and the shock of experiencing how the public actions of few extremists from neighboring villages infringed on the life of her community, leaving lasting scars. She recollects interethnic tensions at the beginning of the 1990s between Romanian and Hungarian ethic citizens of her native country and the lasting impact those public acts of violence instigated by demagogic discourse had on the casting of social chasms and the isolation of all in an exclusivist logic, unrepresentative for the silent majority. The lesson her story seems to relay is that occasional violent extremist acts perpetrated by vocal fringe elements in the name of some exclusive sectarianism affect everyone, that silence condones by allowing an unrepresentative public narrative to become mainstream. Such acts undermine the cohesion of communities, sapping precious trust nurtured over lifetimes.
Recounting her personal life story is an occasion to discuss her coming of age decision to follow her higher academic formation in prestigious American institutions, a decision taken by some of the best and brightest Romanian minds of her generation. She shares insights about adapting to her adoptive country’s culture, the misread assumptions and expectations that a newcomer is likely to experience in daily interactions and in establishing lasting friendships. Her academic specialization and later successful career as an acclaimed immigration lawyer harmoniously combines her passions and personal values, and it all adds to a sense of accomplishment and self-actualization complemented by her civic engagement in support of her diaspora community.
While the Connecticut Romanian American diaspora community is not statistically a major hub, it is among the most publicly active and cohesive, in no small measure due to the leadership it enjoys. Dana Bucin’s dual role as a public figure, an honorary consul, and the confidentiality implied by her role as a lawyer places her in a uniquely privileged position to understand the challenges experienced by her community and to speak authoritatively about taboo subjects such as the legal status and naturalization efforts of its members. One of the core messages she relays to those in denial is that "there are Romanians among you, people without legal residency status, about whom you do not know because there is no trust among you but shame and fear of being exposed to abuse. Many among us have camouflaged themselves over the years and seem to have stable jobs, but in reality they remain undocumented, crushed by the specter of legal consequences and living constant fear of authorities. Life without a documented legal residence status is extremely difficult here. It is understandable that these people cannot talk and do not want us to know about the abuses to which they have been exposed, especially in recent years, (when public rhetoric about immigrants was intentionally propagated to instill fear). [....]Public discourse stigmatizes and has direct repercussions among our peers, without them being able to have a voice. There are such anti-immigration attitudes, including among our diaspora, among those who once came here as political exiles and now do not realize or care that behind them those paths to legal immigration have closed. Precisely because of their personal experiences, diaspora members should be civically active, understand why these people have been pushed into illegality by restrictive interpretations or by ruthless ideological implementation of anachronistic laws in need of reform. This is the great drama of America: that we have people who have been living and working among us for decades and cannot legalize their status. A civic education of diaspora communities is needed and perhaps this is a window of opportunity in terms of receptivity, after the fervor of these contested elections dissipates. Now, perhaps more than ever, it is important to conduct an information and awareness campaign for immigration reform so that we can help our undocumented people and build stronger bridges with Romania through the Visa Waiver Program, through study/exchange and work visa programs."
The interview ends by encouraging diaspora members to support local representatives in identifying current challenges posed by people living undocumented and bolster their incentives to address this by supporting a bipartisan immigration reform both at the state and federal level. Secular and religious community organizations are natural stakeholders in advising undocumented residents to seek legal services, get informed of their rights and obligations and resolve their legal status in the spirit of civic responsibility.
Cultivarea responsabilizarii civice in diaspora
Interviul de fata face parte din seria profilelor publice ale liderilor diasporei romano-americane si are loc într-un cadru fără precedent de polarizat atât al societății Americane dar si al diasporei. Avocata Dana Bucin este consulul onorific al României in Connecticut din 2018 avand o deosebita reputație pentru abilitățile sale in promovarea investițiilor si schimburilor comerciale cu România dar si a inițiativelor culturale si educationale in cadrul diasporei locale din Connecticut. Este membră fondatoare in bordul organizației comunitare laice “Romanul” din Connecticut si co-fondatoare a platformei „CEENET,” angajată in promovarea investitiilor Americane cât si a coordonării regionale a Cehiei, Poloniei, României, Slovaciei si Ungariei in promovarea intereselor comerciale comune in SUA. Recunoscută profesional si aleasă “avocat al anului” in 2019 de către Tribuna Dreptului a aceluiași stat, eforturile sale au fost remarcate de către Newsweek România, care a pozitionat-o in acel an in „Topul 100 al celor mai influenți romani.” Practica dreptul fiind președintele departamentului de migrație al Casei de avocatura Murtha Cullina, (o firma cu peste 100 de avocați si cu birouri in Hartford, Boston si New York). Lucrează de peste 15 ani asistand companii transnationale, camera de comerț locală si consilii de afaceri externe. In același timp reprezinta persoane si familii implicate in procesul de stabilire in Statele Unite, inclusiv reprezentand drepturile unora in prag de deportare sau detenție. Este licentiata in barourile mai multor state, practicand ca membru al acestora, pentru a reprezenta cazurile imigranților pe tot teritoriul SUA si in orice consulate Americane.
Am cunoscut-o pe doamna avocat Dana Bucin in cadrul Conferinței Anuale a Profesioniștilor Romano Americani organizata de Forumul de Cercetare a Imigratiei in iunie 2020 cand am invitat-o pentru a vorbi in plenum despre restricțiile impuse de administrația Trump asupra regimului de vize, cu impact inclusiv asupra statutului de reședința legală a cercetătorilor si profesionistilor cu specializări profesionale necesare economiei americane. In timp de pandemie, măsurile executivului de atunci au evidențiat nevoia acută a unei reforme sistemice a complexului de legi ce afectează mobilitatea tuturor. In lunile ce au urmat conferintei a fost printre puținii lideri comunitari care a vorbit public in evenimente virtuale ale diasporei despre necesitatea sensibilizării publicului larg asupra nevoii unei reforme bipartizane a imigratiei.
Prestanța sa ca lider formator de opinie in cadrul diasporei s-a remarcat însă si in momentele critice din jurul recentului atac insurgent asupra Capitoliului in Washington. A fost printre puținii lideri comunitari care au luat o atitudine publica, delimitand diaspora de actele unor extremiști. Dana Bucin a consemnat (intr-o reactie publica pe pagina Consulatului onorific) participarea aparenta a unui grup de cetateni romani in actul de insurgență asupra Capitoliului pe data de 6 ianuarie. S-a referit categoric la arborarea aberantă a steagului Revoluției Române, cu impact vizual scontat, de instigare a unor reacții viscerale. Implicarea celor doi cetățeni ai Republicii Moldova (arestați ulterior pentru acte criminale in acel atac asupra legislativului american) cât si arestarea unui individ de origine romana din New York (pentru tentativă de asasinare a nou alesului senator al Georgiei), arunca puternice umbre asupra întregii diaspore romano americane. Pozitionari extremiste in spatiul cibernetic au continuat si atunci cand in calitate de consul onorific Dana Bucin a felicitat public noul președinte al SUA in ziua inaugurarii. Reactiile de natura agresiva au fortat-o sa actioneze cenzurand unele postari care instigau ura si violența. Ca avocat a avertizat membrii comunității asupra posibilelor consecințe juridice nefaste asupra acestor indivizi dar si asupra imaginii intregii comunitati.
I-am cerut un interviu pentru a înțelege ce anume din bagajul cultural specific societății in care s-a nascut a jucat un rol important in integrarea sa in societatea americana si afirmarea sa ca lider, dedicat promovarii intereselor diasporei si a responsabilizării civice.
Mi-a vorbit despre copilăria traita in Reghin, județul Mureș, despre valorile împărtășite in intimitatea familiei, in special de rolul central al bunicii sale care i-a transmis sentimentul de demnitate obtinuta prin munca asidua. Bunica a fost cea care a transmis repozitoriul cultural nu ca pe o povara care inregimenteaza ci ca pe un compas de valori etice, morale si spirituale. “Bunica nu ne forta sa mergem la biserica, ne mai aducea o pasca, încerca sa ne explice posturile.” Le modela nepotilor o atitudine practica fata de tradiții, impartasindu-le rostul fără a le impune copiilor, așa cum nu le-a impus nici cutumele vreunei confesiuni religioase. A preferat sa transmita nepotilor doar importanța unei vieți interioare spirituale autentice. Le oferea mandria de a aparține unor rădăcini culturale care însă nu excludeau respectul fata de ceilalti. Taina acelei deschideri “practice,” (cuvant des repetat de interlocutoarea mea,) se afla într-un trecut dificil. “Bunica a fost Greco-Catolica până in 1948, când a fost forțată să se declare confesional ca aparținând bisericii ortodoxe. Apoi pamanturile i-au fost colectivizate iar ea forțată sa lucreze pe pamanturile CAP-ului pentru o pensie minima.” A refuzat însă să transmită nepotilor sentimentul de a fi fost victimă a circumstanțelor. Dana o parafrazează spunand “Inainte mergeam la Greco-catolici, acum merg la ortodocsi… tot acelasi Dumnezeu e.” Diferenta intre perceptia poverilor trecutului fata de care nu poți avea decat o atitudine de resemnare si decizia de a le privi ca oportunități este tocmai aceasta atitudine de acceptare. Practicalitatea nu însemna o respingere a rădăcinilor culturale ci o afirmare a acelorași valori într-un nou context, gândire ce i-a permis bunicii si părinților sa se adapteze unui regim totalitar ce inregimenta viața privată a familiilor. Este in același timp atitudinea care a permis părinților adaptarea rapidă in perioada bulversanta a tranziției către capitalism si care acum permite Danei si copiilor ei integrarea identitară in societatea adoptiva, valorizand atat zestrea identitară adusă ca imigrant cat si valorile societății adoptive. Vorbind despre părinții sai Dana Bucin îi descrie ca “oameni practici, corecți, dar in același timp, care nu au căutat sa lupte inutil cu un regim pe care nu puteau spera să-l transforme. Cand eram fetita mica, voiam sa intru in camera unde se aduna lumea la noi, dar părinții voiau sa ne protejeze, sa nu știm de ‘activitatile lor clandestine.’ Se adunau sa asculte Europa Liberă si ce se intampla in lumea liberă de afara. Dispretuiau regimul communist dar fiind oameni practici au optat sa nu se martirizeze, sa nu își sacrifice copiii si apropiații. Au așteptat sa treaca valul. După căderea regimului au început o afacere proprie de manufactură a mobilei.”
Valorile liberale ale părinților au fost etalate tacit prin atitudini sociale de deschidere si larga toleranta in convietuirea cu membrii minoritatilor etnice si confesionale ale micului oras. “Noi trăim in Ardeal într-o societate multiculturala. Deși eram de etnie romana, eu si fratele meu am fost crescuți de ‘Ilush mama,’ batrana de etnie maghiara care ne gatea si ne ingrijea cand erau părinții la servici. Părinții mei si acum au la fabrica angajați din toate etniile comunității. La căderea regimului comunist trăiam la bloc, într-o clădire in care erau familii mixte de români, maghiari, sași si romi. Cele patru nationalitati trăiam împreună vorbind limbi diferite, ceea ce-mi plăcea pentru ca asa am invatat maghiara si diversitatea ca normalitate.” Prima experienta marcantă cu sovinismul a avut-o in 1990 cand ultranationalisti romani veniti din sate invecinate, au marsaluit prin Reghin “ca să îi învețe minte pe maghiari ca reacție la incitarile naționaliste din acele vremuri” spune Dana Bucin. “Tin minte cat de speriati erau vecinii nostrii maghiari din clădire. Pentru a nu atrage probleme isi scosesera numele maghiare de pe posta si usa. Eu mă uitam mirata de agitația lor. Cand am privit de la geam marșul cu bâte am înțeles ca cei veniți probabil din sate dominate doar de etnici români reactionau la lozinci naționaliste împotriva unor oameni precum vecinii mei, despre care nu știau mare lucru. Vecinii au venit la mine si m-au intrebat pe maghiara, ‘ce vor de la noi?’ Le-am răspuns ca nu știu, ca la noi in casă nu conteaza etnia. Nu au fost multe altercatii atunci dar impactul fricii si al suspiciunii s-a rasfrant asupra tuturor. Îmi amintesc ca inclusiv lui “Ilush mama”, femeii care ne era ca membră a familiei, ii era teama sa vina la noi in casa de atunci încolo si au trecut mulți ani pana sa ne reconciliem.” Aceasta poveste marcantă a copilăriei aleasă de interlocutoarea mea, centrează atenția asupra diviziunii diseminate de puțini oameni angrenați prin discursuri demagogice a căror acte publice de violenta forțează izolarea tuturor in termenii unei logici exclusiviste, nereprezentative pentru majoritatea tăcută. Actele extremiste uneori violente ale unor necunoscuți in numele unui sectarianism exclusivist se rasfrang asupra tuturor.
Dana Bucin a continuat povestea relatandu-mi cum părinții ei au ales nași pentru fratele ei etnici maghiari de alte confesiuni, pe langa cei ortodocși ca si ei, tocmai pentru ca ecumenismul nu este doar ceva de respectat pasiv la nivel de discurs ci este ceva bazat pe relații strânse de prietenie si întrajutorare in momente dificile. “Acesti oameni ne erau realmente parte din familie, lucru care nu este înțeles de oamenii care vin din alte parti unde nu exista asemenea diversitate si interdependența etnică. Mi-a fost tare greu cand am ajuns in America la varsta de 18 ani si am intalnit romani veniti din Bucuresti, ajunsi la aceiasi facultate, si m-am izbit de preconcepțiile lor antimaghiare, aduse aici, unde nu au sens. Cred ca noi, românii veniți din Ardeal, avem mai puține rețineri in relațiile cu alte etnii decât cei ajunși din alte parti ale țării, unde poate nu au avut același contact cotidian cu alte etnii. Înțelegerea si impletirea culturilor bazată pe respect mutual este reala si viabila la nivel local, nu e o ideologie.”
A terminat liceul <Petru Maior> din Reghin urmand profilul <realist >de matematică informatică “pentru ca era cea mai prestigioasa clasa din oraș,” desi simtea chemarea catre profilul umanist. “Am invatat o groaza de limbaje de programare care nu se mai folosesc acum dar am devenit si foarte buna la matematica, ceea ce m-a ajutat mult la testele SAT de admitere la facultate in SUA.” In ultimii doi ani de liceu a mers la pregatiri in Cluj cu gandul de a aplica la ASE in București. Ajunsa in Cluj insa a accesat informatii despre studiul in strainatate care nu îi erau disponibile in Reghin. “Am citit broșuri care explicau procesul de admitere la universități Americane. Nu-mi venea sa cred ca pot ajunge in America la studii. Mi se părea prea ușor pentru a fi adevărat. După ce m-am documentat, mi-a intrat in cap ca trebuie sa urmez acest drum. Ma visam studiind acolo si in fine i-am spus mamei (temandu-ma ca va respinge ideea). Răspunsul imediat al mamei a fost ‘cum sa te ajut?’ Pe atunci, in 1997 nu aveam acces ușor la internet. Am scris fiecărei universități fără sa știu nimic de reputația lor. Nu puteam discerne si am cerut la intamplare broșuri la aproximativ două sute de universități. In lipsa altor surse de informare, am ales-o pe cea care avea cea mai buna broșura, cu toate domeniile care mă interesau: Universitatea Ohio Wesleyan. A fost alegerea potrivită pentru ca nu am ales bazat doar pe prestigiul universității ci am ales ce mi se potrivea mie.”
Testul SAT de admitere l-a susținut la București, unde a avut o experiența edificatoare. “Eram un grup mare de studenți cu părinți in așteptarea testelor cand s-a produs o greșeală. Se trimisesera mai puține teste decât aplicanti înregistrați. Aveam cu toții palpitatii, intrebandu-ne care din noi va intra sa dea testul. Era in joc viitorul fiecăruia. Cu toții eram plini de speranțe, pregatiti sa dovedim ce putem și sa ajungem in America. Tensiunile dintre părinți au izbucnit instantaneu într-o confruntare acerbă. Fiecare părinte era pregatit sa striveasca speranțele celorlalți, strigau sa fie considerate criterii care ar îndreptăți propriul copil:< sa fie oferit doar olimpicilor in matematica sau fizica, sau doar celor medaliați cu aur>. Incidentul a scos la iveala cine erau cei din sală care cautau sa plece din tara. Era un adevărat exod al celor mai inteligenti tineri. Un parinte mai luminat a intervenit si a spus ‘mai oamenilor, americanul e si el om si greșește. Trebuie comunicat sa se trimita mai multe teste si revenim cu toții atunci cand vor fi pentru toți.’ In situatii de incertitudine reflexele sociale scot la iveala adevaratele lacune ale solidaritatii noastre, indiferent de etichetele culturale si valorile profesate.
Am intrebat-o pe Dana Bucin, ce aspecte din experiența personală a emigrarii au contribuit la depasirea obstacolelor intalnite si a socului cultural. “Ajunsa in Ohio in 1998, bariera de a comunica cu fluiditate in vernacolul american a durat doar cateva luni” spune Dana Bucin însă “socul real cultural a tinut de anumite expectante in interacțiunile cotidiene. La început mi se păreau americanii superficiali si prea individualisti cand imi raspundeau scurt, fără emoție, cu un zâmbet politicos dar aparent fals. Mi-a trebuit mult timp sa înțeleg ca aceste interacțiuni distante țin de un anumit respect pentru individualitatea fiecăruia. Este nevoie de un orizont mai larg de interacțiuni pentru a se deschide si nu poți sa intri brusc in sufletul omului. Noi ne băgăm in sufletul altuia pentru ca așa suntem obișnuiți sa ne exprimăm, sa ne putem citi unii pe alții. Aici, oamenii sunt mai precauți cu aceasta deschidere dar in timp poți cultiva aceleași prietenii profunde.” Panoplia bagajelor culturale si confesionale aduse de studenți in campusul universitar a fascinat-o pe Dana care încerca sa inteleaga atat opiniile liberale cât si cele conservatoare ale colegilor. Simtind nevoia unor legaturi mai profunde a fost curioasa si a acceptat invitatiile colegelor de a vizita diferitele congregații creștine din care acestea făceau parte. Cu aceeași deschidere ca cea a bunicii, Dana descrie curiozitatea cu care a descoperit acele comunități. “Am văzut frumusețea fiecărei confesiuni, am observat lucrurile bune si cele mai puțin compatibile cu personalitatea mea, cu credința mea. Mi-a fost evident ca fiecare religie are ceva transcendental in ea. Mi-a fost de folos sa inteleg repozitoriul spiritual si de valori ce îi formasera pe colegi si să le respect perspectivele.” Aceasta deschidere i-a permis sa patrunda in spatele zambetelor politicoase si să se poata imprieteni cu oameni din diferite rase, etnii si religii.
Academic, era fericită să descopere o abordare educațională complet opusă sistemului educațional rigid din țara, centrat pe specializarea timpurie a individului. In SUA era chiar incurajata sa aleaga cursuri din toate domeniile, fără restricții. “Asa ajungi sa iti deschizi mintea, sa explorezi si sa nu te limitezi la un domeniu care poate nu este chemarea ta.” A urmat specializari terminand <summa cum laude > in trei domenii:< afaceri internaționale>, <politică si guvernare>, dar si <limbi romanice si literatura comparata>. Universitatea i-a oferit chiar șansa de a-și aprofunda limba spaniolă într-un stagiu in Venezuela. Încă nu își imagina cum, toate aceste specializări aparent heterogene, vor conta atat de mult in actuala sa cariera. Ca avocata in imigrare si schimburi comerciale aceste limbi si expuneri multiculturale s-au dovedit a fi esentiale. Doar spre sfârșitul facultății a realizat ca își poate urma visul unei specializări si obținerea unei diplome in <drept internațional>. A ales Universitatea Boston, nu doar datorită prestigiului ci pentru ca era printre puținele care oferea posibilitatea de a studia comparativ dreptul Statelor Unite cu cel al Uniunii Europene. Așa a ajuns sa isi practice cunoștințele de limba si cultura franceza studiind un semestru in programul Universității din Lyon, Franța.
Intrebata ce a determinat-o sa urmeze aceasta specializare si cariera, Dana Bucin a amintit de valorile expuse in intimitatea familiei. “Nu am suferit niciodată injustiția împotriva oamenilor vulnerabili. Ideea de a îmbina dreptul migrational cu cel corporativ de ajutorare a antreprenorilor, îmbina practic aspecte de etica si morala personală cu cele antreprenoriale care ma motiveaza. Îmi plac limbile străine, relațiile internaționale si interculturale, diversitatea umana, incluziunea si ridicarea/ protejarea celor vulnerabili. Ca avocat in imigrare profesia combină toate aceste aspecte. Ajut antreprenori, companii americane care au nevoie de forța de munca a imigrantilor si ajut la reîntregirea familiilor sau reprezint refugiați, ale căror vieți depind de obținerea unui statut legal si integrarea in societatea americana. Responsabilitățile profesionale se îmbina cu rolul de Consul onorific si aspectele de diplomatie comerciala si culturala intre tara de origine si cea adoptiva. Sunt mandra de originile mele, îmi place sa promovez imaginea, cultura si tradițiile țării natale si sa il ajut pe acel antreprenor din România pe care nu il ajuta nimeni sa se extindă pe piața SUA.”
Am intrebat-o pe Dana ce atuuri crede ca ar impune-o ca membru formator, mentor si model cu impact pozitiv in comunitatea locală in care se afla? “Communitatea din Connecticut nu este statistic mare, in comparatie cu alte centre ale diasporei românești. La ultimul recensământ se declarasera doar șapte mii de români–americani, dintre care mai puțin de o mie sunt vizibili la evenimente comunitare. Este o diversitate mare de oameni ajunși in perioada regimului communist si in ultimele trei decenii. Am ajutat la formarea organizației culturale “Românul” in Connecticut si atunci cand eram in Boston am fost membră fondatoare a Asociației Românilor din New England. Din 2010 am adus delegații comerciale din România si din regiune, fiind cofondatoare a platformei CEENET. Probabil datorită eforturilor de promovare a schimburilor comerciale am fost recomandata si numita consul onorific. Cred ca atunci cand suntem uniți putem promova mai bine imaginea țării si identitatea noastra culturala. Echipa celor de la “Românul” lucrează îndeaproape cu bisericile românești din zona si cu biroul consular. Ne autopromovam cultivand capacitatea de întrajutorare. Exista si in diaspora tendinte exclusiviste si avem de lucru in a inradacina conceptul ca avem de câștigat din colaborare si de pierdut prin izolare. Este in interesul nostru sa fim incluzivi mai ales cu ceilalți membri ai diasporei.
Un bun exemplu de solidaritate a fost in 2018, cand am marcat <Centenarul Unirii > organizand o serie de evenimente la Capitoliul statal din Hartford unde a fost cantat imnul național si arborat drapelul României intre cel al Statelor Unite si al Connecticutului. Am avut o prezenta substanțială a politicienilor americani care au venit să țină discursuri in Camera superioară si reprezentanți ai Camerelor de comerț. A fost un moment in care s-a jucat hora intre statuile Capitoliului si Adrian George Săhlean, traducator al poemelor lui Mihai Eminescu, a recitat din traducerile sale. Am fost onorati cu trei proclamații ale guvernatorului, prima cu ocazia centenarului si apoi in anul următor cu ocazia zilei naționale si comemorarea celor treizeci de ani de la căderea regimului communist. In 2019, tot in acest spațiu de mare vizibilitate, am organizat comemorarea evenimentelor din timpul Revoluției din 1989 cu mărturiile participanților, acum membri ai comunității din Connecticut.”
A fost utilă numirea drept consul onorific in promovarea vizibilității intervențiilor tale in comunitate? “Titlul contează si a fost nevoie de acest titlu consular deși eram la fel de implicată si motivată înainte. A avut impact marjand o anumita autoritate publica, este un bun vehicol de mobilizare. Este o carte de vizita (care elimina nevoia de a-mi prezenta acreditări profesionale când vorbesc in public ), pentru a reprezenta România cu titlu onorific precum si a întreține relația cu diaspora. Numirea a atras si remarci negative, rezerve din partea unora, care nu au o raportare pozitiva fata de institutiile statului român si care nu au înțeles rolul scontat de liant comunitar. A fost necesar sa explic rolul onorific de promovare la nivel local al legăturilor si vizibilității pozitive a României, fără a fi angajat al statului sau avand o coloratura politica. In timp, oamenii au ajuns sa inteleaga acest rol de a le reprezenta interesele, de a promova programe, spre exemplu in sprijinirea celor care au contractat COVID-19. Avem oameni ajunși in strada, fără slujbe si unii care au încetat sa isi mai plateasca chiriile. Am documentat si cazuri, in care eu ca avocat nu îi pot ajuta, datorită legilor in vigoare,( oameni care au nevoie de o sansa pentru a ieși dintr-un anumit statut de ilegalitate) dar a fost posibil sa ii ajut ca si consul, sau vice versa. Românului îi e rușine sa vorbească despre vulnerabilitati, deși cazurile care ajung la mine sunt protejate de confidentialitate, ca avocat sau consul. Protejarea anonimatului este un aspect care ingreuneaza rolul altor entități comunitare in a interveni si a sprijini membrii diasporei.
Mesajul cel mai important, care doresc sa îl transmit public diasporei este acesta: sunt romani printre voi, oameni fara statut legal de rezidenta, despre care voi nu stiti pentru ca nu exista incredere ci rusine si teama de a se expune abuzurilor. Printre noi s-au camuflat mulți de-a lungul anilor si par a avea slujbe stabile dar in realitate sunt nedocumentati, macinati de spectrul fricii de autorități. Viata fara rezidenta legala documentata este extrem de dificila aici. Este de înțeles ca acești oameni nu pot vorbi si nu vor sa se stie despre abuzurile la care au fost expuși in special in acești ultimi ani, (cand retorica publica asupra imigrantilor a fost intenționat propagata pentru a instaura frica). Cand ajung la mine in birou, ma intreaba cu teroare in ochi ‘Dana tu sigur nu mai spui la nimeni?’ Discursul public stigmatizează si are repercursiuni directe in randul semenilor noștri, fără ca ei să poată avea o voce. Exista astfel de atitudini anti-imigrationale, inclusiv in randul diasporei, in randul celor care odată au ajuns ca exilați politici iar acum nu realizeaza sau nu le pasa ca in spatele lor acele cai de imigrare au fost închise. Tocmai datorită experiențelor propri trăite, diaspora ar trebui sa fie activa civic, sa-nteleaga de ce acești semeni ai lor au fost impinsi in ilegalitate, prin interpretări restrictive ale legilor pline de contradicții si sincope sau prin implementarea nemiloasă de ordin ideologic a unor legi anacroniste care necesita reforma. Asta este marea drama a Americii: ca avem oameni care de zeci de ani locuiesc si lucreaza printre noi si nu își pot pot legaliza statutul migratoriu. E nevoie de o educare civică a comunităților diasporei si poate ca acesta oportunitate va fi mai bine primită acum, după ce a trecut fervoarea alegerilor contestate, in care acest subiect a fost atât de politizat. Acum, poate mai mult decat înainte este important sa ducem o campanie de informare si sensibilizare pentru o reforma migratorie ca sa îi putem ajuta pe semenii noștri nedocumentati să iasă la lumina precum si să construim mai multe punți de legătură cu România prin Visa Waiver Program, vize de studiu/ schimb cu mai multe privilegii de munca."
Cum am putea facilita integrarea pozitiva a acestor semeni si a noilor veniți in societatea Americana? „In primul rand prin sprijinirea reprezentanților locali ai diasporei in identificarea problemelor curente si apoi prin promovarea bipartizana a reformei imigratiei la nivel statal si federal, pentru a oferi perspectiva ieșirii din ilegalitate. Organizațiile comunitare laice dar si cele cu caracter religios ar trebui sa ii sfatuiasca pe acești oameni sa apeleze la servicii legale pentru a fi informați de drepturile si obligațiile lor si pentru a-și soluționa situația in spiritul responsabilității civice. La nivel de stat am lansat o campanie publica de informare asupra reformei migratorii prin <CT Immigrant & Refugee Coalition> iar pe langa eforturile de asistență in legalizare a imigranților, pregătim sesiuni de informare a noilor veniți asupra integrării in societatea adoptiva.”