Search
  • TeoStan

Profile of a millennial immigrant within America’s jazzy multiculturalism

Updated: Oct 30

Interview with Romanian American pianist Catalin Dima


The following article available in Romanian is part of a series profiling Romanian American diaspora figures belonging to different migration waves and generations. The current profile of millennial pianist Catalin Dima looks at the positive nature of formative experiences that anchored the young professional firmly within both his native and adoptive country. The profile highlights a shift from the victimizing sentiments of exiles and political refugees belonging to previous generations of immigrants who felt uprooted from their homeland. The millennial generation of professionals present an unfractured sense of continued belonging, an understanding of self as being the natural carriers of both native and adoptive country traditions and interpretations. Opting for transnational careers that make the most out of rare occasions for specializations is a representative trend for this millennial generation, a generation that brings to light an evolving sense of their spatial context: one that is no longer defined by the territorial definitions of state but instead by simultaneous virtual presences in multiple worlds. One can belong to a small university campus community, remain anchored professionally on the large cultural scenes of great cities and retain a passion for researching the lore of one’s native land. The role of mentors in both his personal journey from a provincial scene to that of the capital, Bucharest, and later from there to the cosmopolitan scenes of New York or the prestigious Shenandoah Conservatory, is highlighted precisely because the sense of belonging is increasingly dependent on these figures that nurture roots and allow the individual to conceive of their journey as being uniquely meaningful. The interview follows the millennial pianist through his personal migration saga as mentee of various influential musicians and ends with positioning himself as a nurturing mentor within his adoptive, immediate community and simultaneously as a living bridge with his native culture.


This article was originally published in Romanian in the October 2020 edition of Revista Cultura.


Un pianist de filarmonică în jazzul multiculturalității americane

Interviu cu pianistul Cătălin Dima


Interlocutorul meu, pianistul româno-american, prof. dr. Cătălin Dima, este o personalitate poate mai puțin cunoscută, dar reprezentativă pentru un val mai discret al diasporei academice. Sunt profesioniști care aparțin generației „milenialilor”, ajunși cu burse în SUA pentru diverse specializări, care acum se afirmă pe scena americană. Sfârșitul anilor 1990 și începutul primei decade a noului mileniu au fost nu doar cei mai stabili și prosperi ani ai unipolarității americane, ci și perioada cea mai activă în atragerea multor studenți, prin prestigiul sistemului educativ american în cercetare și inovație.


Spre deosebire de generațiile precedente ale imigrației românești în Statele Unite, membrii acestui val nu prezintă aceleași resentimente, victimizante, care vin din sentimentul dezrădăcinării. În general, membrii acestei diaspore academice au ajuns aici voluntar, luând acea decizie din dorința de a se expune unui nou mediu, competitiv și provocator. În procesul de a se afirma au rămas recunoscători pentru șansa de a fi beneficiat de o bună formare academică în țara de origine. Capacitatea de socializare a acestui val este diferită de cea a exilului forțat (caracteristic valurilor precedente) sau de cea a exodului în masă, motivat de oportunitățile materiale de termen scurt. Pentru a înțelege aceste alegeri de viață (de a opta pentru o carieră transnațională), ar trebui să ne detașăm de categorisirile statistice care deplâng capitalul uman și intelectual pierdut. Obiectivul unei reîntoarceri masive a acestor oameni în țară, unde ierarhia lumii academice este deseori impermeabilă și strict stratificată, este unul – poate – de interes pentru stat, dar nerealist, iluzoriu. Profesioniștii, asemenea interlocutorului meu, reprezintă un capital uman afirmat pe o scenă posibil mai importantă decât cea definită de teritorialitatea țării de origine și care, tocmai astfel, pot juca un rol cu mult mai important. Prin carierele lor de succes, acești oameni conferă o imagine pozitivă României, un potențial care va fi pus în valoare dacă statul român va avea o strategie coerentă.


L-am întâlnit pe Cătălin Dima în 2018 la prestigiosul Cosmos Club din Washington D.C., unde a oferit, împreună cu violonistul româno-american Alexandru Mălaimare, un recital magistral sub patronajul Ambasadei României, cu ocazia celebrării Zilei Culturii Naționale și a Zilei Unirii Principatelor Române. Evenimentul a adunat atunci nu doar reprezentanți ai diplomației și administrației federale americane, dar și un număr impresionant de membri ai diasporei din zona capitalei americane. Serata s-a terminat cu o interpretare virtuoasă a «Ciocârliei» lui Grigoraş Dinicu, moment ce a declanșat fiori nostalgici și a ridicat toată sala în picioare. Cei doi tineri muzicieni au susținut în acea perioadă un tur de concerte publice în statele Indiana, Illinois, Oklahoma, Texas, Virginia și, bineînțeles, în capitala americană. Turul avea scopul de a promova muzica românească clasică și a evidenția compozițiile cu origini în folclorul românesc, pentru a familiariza publicul american cu acest bogat repertoriu național. Amintirea acelei seri mi-a rămas ca un reper pentru ce ar putea însemna o diasporă solidară, cu o prezență răsunătoare în viața capitalei americane. Acest rar întâlnit tip de exercițiu al diplomației culturale, dacă ar fi susținut ca practică recurentă, ar avea un impact subtil, dar real, asupra modului în care România (și diaspora ei) este percepută și încorporată în jazzul de prezențe culturale ale statului gazdă. Un apropiat, american, profesorul Vern Falby de la Conservatorul Peabody al Universității Johns Hopkins din Baltimore, mi-a reamintit ulterior de Cătălin. A vorbit în termeni elogioși despre acest talentat tânăr pianist, sugerând necesitatea promovării acestuia ca membru reprezentativ al generației sale în cadrul diasporei românești și prevăzându-i un viitor strălucit. Muzica este o limbă universală, care transcende bariere culturale și lingvistice și redă ceva din rădăcinile afective ale fiecărui interpret. Pornind de la această premisă, i-am cerut un interviu pianistului Cătălin Dima, actualmente profesor de pian la Universitatea de Stat din sud-estul statului Oklahoma. Am încercat să aflu ce aspecte din identitatea sa culturală i-au folosit drept referință în integrarea, formarea și afirmarea sa profesională în țara gazdă.



Cătălin mi-a vorbit despre copilăria sa fericită și de rolul esențial al părinților în descoperirea vocației sale pentru pian. Mama sa, dr. Adnana Renatty Codreanu, profesor la catedra de pian a Liceului de Artă „Dinu Lipatti” din Pitești, și tatăl său, inginer Daniel Codreanu, i-au încurajat înclinația către muzică. Spiritul competitiv și imboldul pentru performanță au fost sădite însă de bunica sa, Maria Tomescu, figură dominantă în „nucleul familiei”. „Bunica a fost întotdeauna percepută ca un ‘braț de fier al familiei’. A avut o determinare puternică, pentru care îi sunt extrem de recunoscător, și o influență enormă care m-au ajutat să-mi formez principii de lungă durată. Încă de la o vârstă foarte mică am avut obiective bine definite: să perseverez în tot ceea ce îmi propun, să progresez continuu și să fiu competitiv.” Ne-am împărtășit impresiile legate de importanța structurii familiale tradiționale în perioada copilăriei noastre în România. Am comparat structura multigenerațională a familiei în România cu rolul limitat al familiei extinse în societatea americană, unde mobilitatea forței de muncă poate duce la dispersia familiei și la relații inter-generaționale restrânse.


Întrebat despre mentorii care au avut un impact în formarea sa, Cătălin mi-a vorbit despre profesoara de pian din anii de liceu, Gabriela Enășescu, de la Liceul „George Enescu” din București și pentru care tânărul Cătălin a decis, cu sprijinul familiei, să facă naveta în Capitală. Acea experiență a schimbării mediului muzical provincial cu cel al Capitalei a fost un prim pas revelator: „Începi să îți dezvolți un vocabular muzical, să înțelegi rolul unui artist în societate și să ai un orizont mai larg. Tot în București, în aceeași perioadă, am studiat armonia în particular, cu profesorul Daniel Buciu, un compozitor de excepție, recunoscut pe plan mondial, care a contribuit enorm la promovarea muzicii românești.” Sub îndrumarea sa, tânărul adolescent a trecut nu doar printr-o dezvoltare personală, ca muzician, ci a avut parte de o modelare a caracterului și a valorilor personale. „Este un om integru, sincer și cu o pasiune imensă de a crea o muzică proprie, cu un mesaj bine definit. De la el mi-am însușit dorința de a excela profesional, nu doar de dragul de a fi recunoscut, ci din dorința de a avea un impact pozitiv în domeniul tău și în formarea unei noi generații.” A urmat conservatorul la București, sub îndrumarea profesoarei Dana Borșan, obținând atât o diplomă de licență, cât și un masterat în pian. „Îi datorez enorm. Anii de facultate au fost printre cei mai importanți în formarea mea ca muzician. Aceste trei personalități au fost vitale, iar Bucureștiul a fost un mediu propice pentru legarea unor prietenii de durată. Am avut plăcerea de a cânta la diferite concursuri și festivaluri și șansa de a câștiga câteva burse pentru cursuri periodice de măiestrie în Viena și New York.” În primii ani de facultate a câștigat trei burse consecutive de studiu pentru cursuri de vară în Viena. Primul contact cu New York-ul l-a avut la terminarea facultății în 2007. Atunci i-a fost oferită o bursă integrală pentru un curs de două săptămâni la Festivalul Internațional de Pian (International Keyboard Institute and Festival) de la Colegiul Mannes School of Music din cadrul Universității New School. Acea experiență a aprecierii bazată pe merit, a examenelor și audițiilor din cadrul concursurilor de selecție pentru diferite burse de studii internaționale, au fost pentru tânărul pianist nu doar oportunități rare de formare profesională, ci și percepute ca „succese enorme în sine, o recunoaștere a pasiunii și perseverenței.” Aceste șanse au fost catalizatoare pentru definirea sa ca artist român îndatorat și afectiv legat de cercul celor ce i-au oferit șansa afirmării pe o scenă internațională.


L-am întrebat pe Cătălin ce impact a avut asupra sa acel prim contact, în 2007, cu lumea aparte a New York-ului. „A fost un șoc, o experiență bine întipărită în minte. Aveam o curiozitate imensă să descopăr oportunitățile marelui oraș, să rămân în acel mediu, dar eram deja înscris la masterat în București. Nu mă simțeam confortabil să cer părinților un greu sacrificiu financiar pentru a-mi urma visul.”


Reîntors în țară, a terminat specializarea și doctoratul la București și și-a început cariera ca profesor de muzică la Liceul de Artă „Dinu Lipatti” din Pitești. Nu regretă acei ani și acea decizie, ci le privește ca experiențe formative esențiale care i-au permis să acumuleze un bagaj pedagogic important, experiență a cărei valoare nu o putea aprecia atunci. Tocmai acea experiență pedagogică îl recomandă acum ca profesor universitar. Fiecare mediu are oportunitățile și dezavantajele sale, iar Cătălin a avut atitudinea pozitivă de a aprecia fiecare scenă unde i-a fost dat să se afirme. „Piteștiul era în floare, din punct de vedere cultural, în 2007, când s-au pus bazele filarmonicii din oraș. Am fost angajat ca pianist principal în toate angajamentele orchestrei locale. Acea perioadă itinerantă a filarmonicii mi-a oferit o șansă greu de imaginat în alte circumstanțe, într-o orchestră fiind loc doar pentru un singur pianist. Timp de cinci ani am participat la concerte, acumulând experiență, întâlnind personalități, artiști și dirijori, și învățând de la colegi secretele multor altor instrumente.” Această completare profesională ca muzician și pedagog în România nu a dus la o atitudine de resemnare a sa în parametrii oportunităților locale. A optat să se încadreze ca pianist-acompaniator la facultatea de muzică din București (în timpul programului doctoral). Consideră că providența i-a structurat calea mai bine decât și-o putea el imagina. „Cu toții avem în copilărie un vis de a face ceea ce ne place, dar nu putem ști cum să ajungem acolo, de ce abilități și experiențe avem nevoie pentru a deveni ceea ce ne dorim. Trebuie să ne urmăm inima fără regrete și am urmat acest sfat, curios să văd unde duc aceste experiențe.”


Totuși, ce l-a determinat să persiste pentru revenirea în Statele Unite, și nu în Austria, Germania sau pe alte scene, la fel de prestigioase, dar mai apropiate fizic de cei dragi? La această provocare răspunsul lui Cătălin a fost cel clasic: dorința de a fi expus culturii americane, care domină spațiul public și ideatic prin filme, muzică și alte forme de expresie artistică. A adăugat însă un aspect important: „ce m-a marcat cel mai puternic a fost că în New York găsisem un mediu deschis și incluziv, eliberat de orice preconcepții”. A simțit că în America nu va fi perceput ca un străin, tocmai pentru că America se definește ca o cultură care caută să încorporeze diversitatea culturală, generând un amalgam inovator de influențe. Am insistat asupra acestei teme: a dorinței de afirmare într-un mediu cosmopolit, parafrazând expresia atribuită compozitorului imigrant Leonard Bernstein, care definea jazz-ul ca numitor comun al stilului muzical american. Jazz-ul, ca produs cultural american, reflectă tocmai această abilitate, și intenție, de a încorpora ritmurile și tradițiile de expresivitate ale fiecărui imigrant într-un dialog care creează ceva nou. Cătălin mi-a confirmat că tocmai această disponibilitate a dialogului tradițiilor culturale diverse este ceea ce i-a determinat decizia de a reveni in New York.


„Modul în care americanii interpretează muzica oferă o anumită libertate. Dacă în țări precum Germania sau Austria există școli naționale eminamente create pentru a stabili și promova un canon al spiritului și caracterului național specific societății respective, tradiția americanilor este una primordial definită prin inovație. Această expectanță a exprimării autentice a individualității conferă artistului curajul de a inova și a fost punctul critic în alegerea mea de a veni aici și a lucra aici. În anul 2012 am obținut o bursă integrală pentru a studia la Mannes College of Music cu prof. Irina Morozova, o personalitate extraordinară, un adevărat mentor și o pianistă excepțională.” Sprijinul primit din partea noului maestru nu s-a redus la activitatea didactică, ci a fost și acela de a-l ghida prin labirintul complex al marelui oraș și prin obstacolele vieții cotidiene. „Fiind dintr-o țară străină, singur aici, aceste gesturi contau enorm pentru mine. Simțeam că am alături un om căruia îi pasă, în care am totală încredere. Au fost momente în care eram bolnav și aveam febră mare. Am îndrăznit să o sun și (deși locuia în statul vecin) a venit la mine cu medicamente. A avea parte de mentori excepționali a fost o șansă rară, care mi-a oferit un exemplu de cum să fiu la rândul meu mai mult decât un profesor studenților mei, să le fiu realmente un mentor.”


În cei doi ani de masterat în New York a locuit în „Casa Internațională”, o comunitate rezidențială non-guvernamentală creată pentru a sprijini integrarea studenților internaționali. Comunitatea de peste 700 de rezidenți permitea ca doar o treime să fie studenți americani. Cătălin a fost selectat să conducă organizarea concertelor de muzică clasică ale comunității, oferindu-i-se nu doar o sală de teatru, dar și „o audiență asigurată” în marele oraș. Coordona, alături de alți artiști rezidenți, toate aspectele logistice necesare fiecărei producții. „Am descoperit că sunt înconjurat de tineri muzicieni formați în cele mai prestigioase școli de muzică ale Americii. Am avut parte de concerte superbe, care au îmbinat muzica clasică, pop, jazz, o gamă largă de influențe.” Această interacțiune i-a cristalizat anumite valori americane: „de a fi deschis către orice, să poți să te adaptezi în orice mediu, să te mobilizezi și să gândești soluții originale, să ieși din zona ta de confort pentru a face ceva nou”.


Întrebat despre modul în care interacțiunile în acest mediu cosmopolit i-au influențat percepția propriei identități culturale, Cătălin mi-a răspuns că o asemenea expunere nu face decât să evidențieze prin contrast percepția de sine ca „român, născut, crescut, având în sânge aceeași curiozitate și aceeași pasiune care mi-a fost inoculată în România și care m-a împins spre ce sunt acum”. Am continuat ideea, aducându-l în discuție pe compozitorul argentinian Astor Piazzola, imigrant ce a trăit o bună parte a vieții în New York. Acesta a revoluționat tradiția tangoului pe scena mondială, deși a fost respins în țara de origine și valorizat doar postum. „New York-ul are rolul de a te forța să gândești competitiv: ce aduc eu unic în această diversitate”, spune Cătălin, „este o lume aparte, un mediu excepțional, nu un standard al societății americane. Mi-a influențat modul de a gândi, de a aborda orice piesă de muzică. Am învățat să îmi asum mai multe riscuri, să mă exprim, să interpretez oferind o reflecție personală, să respect autenticitatea interpretării. New York-ul instigă la exprimarea a ceea ce simți și ești. Orașul îți zguduie identitatea, forțează definirea eului și, prin toată această diversitate, ajungi să te regăsești sau să te definești ca individ și artist. Această libertate de exprimare te ajută să te acomodezi, cu riscurile inerente, de a accepta că nu poți să îi împaci pe toți, dar trebuie să rămâi fidel propriilor instincte creative. Aceasta este marea lecție de viață pe care New York-ul o imprimă multora.”


Obținerea masteratului în New York a dus la o nouă provocare: de a nu se complace în bula academică autoreferențială a New York-ului. „Mi-am dorit să descopăr America profundă, cea a orașelor mici. Am ales să urmez un doctorat la Conservatorul Universității «Shenandoah» din micul oraș Winchester, Virginia, unde am studiat sub tutela distinsului profesor și pianist John O’Conor, fost director al Academiei Regale Irlandeze de Muzică și un om de excepție.” Ajuns în micul oraș universitar, a trebuit să reînvețe ce înseamnă a trăi în America, o lume cu valori mai puțin expuse și înțelese în spațiul public dominat de narativele marilor orașe. „Sacrificiul a meritat datorită mentorului, ale cărui stil și gândire m-au provocat să devin realmente independent și sigur pe propria abordare. Mă împingea să experimentez, să îmi găsesc propriul drum, ceea ce a fost esențial, ca cercetator doctoral, pentru a descoperi orice partitură precum un detectiv structurează cazul în ansamblu. La un anumit nivel profesional, abilitățile tehnice de redare mecanică a partiturii trebuie completate cu ideea ce pătrunde în spiritul acelei compoziții și care trebuie reîntrupată de artist. Cel ce o ascultă trebuie să perceapă acea idee din redare: interpretul nu mai este un simplu executant. Muzica înregistrată este accesibilă acum oricui pe internet, provocarea este de a inova, de a descoperi pe cont propriu fiecare partitură adormită pe o hârtie, care trebuie resuscitată și adusă la viață, oferindu-i o nouă formă de viață.”


În cercetarea sa doctorală, Cătălin a lucrat la trei piese de Maurice Ravel, scrise pentru un poem al lui Aloysius Bertrand. Cele trei povești mitologice din „Gaspard de la nuit” au o tematică acvatică, a sirenei ce încearcă să cucerească un bărbat muritor. Căutând să sintetizeze literatura dedicată simbolurilor muzicale și să ofere o nouă alură interpretării, Cătălin a relaționat partitura cu mișcarea culturală a simboliștilor în pictură. Incidental, a descoperit influența profundă pe care George Gershwin, compozitorul american, a avut-o asupra lui Ravel. „Interesul lui Ravel pentru jazz-ul american este evident în cea de a doua parte a «Sonatei pentru pian și vioară». Mai puțin cunoscută este prietenia ce stă la baza acestei piese. Provocarea de a se deschide și a se raporta față de influența americană a venit sub auspiciile prieteniei lui Ravel cu George Enescu. Ravel și Enescu au fost cei care au cântat în premieră mondială această piesă. Astfel, se aducea influența americană în inima culturii europene, în esență se deschidea un dialog muzical transatlantic.”


Conservatorul din Shenandoah este în apropierea capitalei Washington, de unde Cătălin a simțit probabil chemarea sirenei, căutând să își stabilească în ultimul an doctoral o prezență, ca pianist și profesor al Conservatorului din Washington și ca solist al Casei Internaționale de aici. Chemarea „se întrupase în frumoasa Haruna”, cetățean japonez care lucra în echipa diplomatică a țării sale. Se cunoscuseră în perioada studenției în New York, dar urmaseră drumuri academice și profesionale diferite. Readuși împreună de soartă, au decis să își împletească destinul, stabilindu-se în Capitală pentru următorii doi ani, până când Cătălin a acceptat actuala poziție universitară în Oklahoma. Fiecare experiență a contribuit la decizia acestei mutări și la satisfacția profesională de a avea unul dintre aceste rare posturi universitare, pentru care concurența este acerbă. „Experiența variată, de a trăi în metropole, dar și în comunități mici, de a fi deschis oportunităților, de oriunde ar apărea acestea, a făcut posibilă această tranziție în micul oraș universitar, nu departe de Dallas, Texas. Cel mai important lucru este că mă simt foarte bine primit și apreciat de toți colegii cu care lucrez în această universitate.” Urmat de Haruna în acest pas al carierei, Cătălin își regăsește aici menirea ca mentor al unor tineri din grupuri sociale foarte diferite. „Tinerii aceștia îmi hrănesc dorința de a oferi tot ce am mai bun în mine pentru ca ei să ofere același efort. Poate că proveniența mea face mai facilă identificarea obstacolelor prin care ei trec și experiența trăită mă ajută să le răspund nevoilor reale, să le fiu sprijin.”



Aceeași nurturanță pe care o are ca tânăr mentor o probează și ca membru al diasporei. Ajuns în apropierea Dallasului, a căutat să ia legătura cu organizațiile locale și să se implice în comunitate chiar și în timpul pandemiei, când mulți au rămas izolați și vulnerabili. Deși afectat de închiderea sălilor de concerte și anularea contractelor ca solist pe scena culturală a Dallasului, Cătălin a găsit energia și timpul pentru a se alătura eforturilor diasporei academice de a stabili o platformă de interacțiune și sprijin reciproc, tocmai în această situație de criză. Îmbrăcat în port tradițional românesc, Cătălin a oferit un recital, pregătit special pentru cea de A doua Conferință a profesioniștilor româno-americani, eveniment organizat virtual, în iunie 2020, de Forumul de Cercetare al Imigrației, din Washington, D.C. Acest efort al lui Cătălin, de a-și oferi pro bono talentul și sprijinul în consolidarea solidarității identitare, nu a fost doar ocazional. Tot în această vară, a oferit un alt recital virtual în cadrul Cenaclului românesc „Mircea Eliade”, organizat de Alianța Româno-Americană pentru Libertate din Boulder, Colorado. Aceste eforturi exemplare de a contribui cu resursele și talentul său, tocmai în acest moment de mare anxietate și vulnerabilitate, este grăitor pentru ce înseamnă o identitate culturală rezilientă într-un spațiu atât de vast și divers cum sunt Statele Unite. Pandemia a anulat relevanța depărtărilor dintre cuiburile diasporei și permite un nou nivel de solidaritate, vital în situații de criză.


Am concluzionat interviul cu Cătălin întrebându-l ce sfat ar oferi celor care își doresc o carieră pe acest continent, chiar și acum, în această perioadă bulversantă. „Singurul sfat pe care îl pot oferi este să își urmeze propria pasiune, cu o inimă deschisă către diversitatea perspectivelor, și să păstreze curiozitatea de a descoperi pas cu pas oportunitățile de a învăța din fiecare experiență și mediu. Afirmarea nu poate să apară fără riscurile presupuse de experimentarea unor căi originale, iar America trebuie experimentată pe cont propriu pentru a fi apreciată în diversitatea sa reală.”

57 views
IRF

The IRF is incorporated in the District of Columbia as a nonprofit under Title 29 Chapter 4. The IRF is established within the meaning of section 501(c)(3) of the Internal Revenue Code of 1986, as amended, or the corresponding provision of any future Federal tax law (“Section 501(c)(3)”).

Email: info@immigrationresearchforum.org

Phone: 202-569-3310

 

 

 

© 2019 Immigration Research Forum | 4418 Lingan Rd. NW, Washington, DC 20007 | 202-569-3310 |  The views and opinions expressed in the media, comments, or publications on this website are those of the speakers or authors and do not necessarily reflect or represent the views and opinions held by IRF.

Terms of Use  |   Privacy Policy