This article, titled “Profile of a tutor in cultural identity resilience,” is based on an interview with University of Washington Professor Ileana Marin, co-founder of American Romanian Cultural Society, one of the most institutionally consolidated and representative Romanian diaspora organizations in the United States. The personal narrative focus of the interview looks first at her coming of age experiences that shaped her personal values, the secure attachments nurtured within her family and formative relationships that fostered her resilience and determination. The article follows her academic formation and professional growth simultaneously in her native and adoptive country and her transformation into an effective mentor bridging both her Romanian and American academic worlds. It is out of experienced challenges that the diaspora organization took shape and the interview highlights the creative ways in which she and her close collaborators transformed those challenges into opportunities to better formulate their value added proposition in serving various diaspora stakeholders and institutional partners. Their success stands in formulating the need for Romanian language and culture projects as unique assets of academic and professional relevance in the lives of participants, useful tools for affirmation within the concert of a diverse American society. The social prestige and influence of the established Romanian diaspora in the Seattle metropolitan area positions ARCS as a leading, effective organization with innovative, organically developed projects of potential continental reach. The article highlights the importance American society places on perseverance against odds in the affirmation of one’s unique contribution to this adoptive nation of nations. An edited version of this article was originally published in the March/April 2020 edition of Revista Cultura.
Ileana Marin şi Otilia Baraboi, ambele profesoare afiliate la Universitatea Washington din Seattle, co-fondatoare ale Societății Culturale Americano Române (ARCS) din Seattle, una dintre cele mai bine consolidate instituții reprezentative ale diasporei române din America, au primit distincția “Meritul pentru Învățământ în grad de Cavaler” din partea preşedintelui Klaus Iohannis cu ocazia zilei naționale a României în 2019. Această recunoaştere a profesionalismului şi perseverenței cu care promovează imaginea țării, a culturii şi a valorilor româneşti în spațiul american, mi-a oferit prilejul pentru acest interviu.
Convorbirea speră să evidențieze valorile personale ale Ilenei Marin care îi motivează eforturile: altruismul, un optimism calibrat în termenii posibilului, o anticipare şi proiectare pozitivă a posibilităților viitorului şi percepția de sine bine încadrată în relații pline de încredere în ceilalți. Toate aceste componente ale personalității sale sunt indiciile unui caracter rezilient, un mod de a fi şi de a gândi, valori pe care le transpune ca mentor, împărtăşindu-le nu doar studenților ci tuturor celor implicati în acțiuni comunitare.
Am deschis conversatia cerându-i să ne împărtăşească câteva din experiențele pesonale care au avut un rol marcant în formarea sa şi i-au determinat parcursul carierei.
“Am vrut să fiu violonistă de carieră, numai că am terminat într-un moment în care Ceauşescu a decis că România nu are nevoie de aşa de mulți muzicieni ci de ingineri…. şi atunci a fost drastic redus numărul de locuri la admitere la Conservator.” A insistat totuşi încrezătoare în menirea sa ca violinistă, încurajată fiind de profesori ce îi validau determinarea. A eşuat, dar nu fără a îndrăzni să încalce unul din marile tabuuri ale timpului şi să conteste rezultatul cerând revizuirea măcar a probelor înregistrate pe magnetofon. I s-a spus însă că înregistrarea e făcută doar ‘aşa… pentru a fi la arhivă’. “Mi-a fost clar că pentru cineva ca mine, a carei familie nu făcea parte din familiile cu oportunitățile acelui momentul, îmi era aproape imposibil să urmez o cariera de muzician.” Această experiență, care putea fi negativă s-a dovedit însă formativă, nu i-a tăiat aripile, pentru că acei care i-au sădit încredere în propriile forțe au declanşat şi capacitatea de a analiza şi gasi soluții alternative. “Atunci am decis, vorbind cu familia mea, care m-a sustinut admirabil în toată această perioadă, şi care mă susține şi acum, de altfel, am decis să dau admiterea undeva unde să fie înscris negru pe alb răspunsul meu.”
Remarca referitoare la familia de origine relevă un ataşament securizant care a permis, alegerea mentorilor, o platformă sănătoasă care i-a inoculat încrederea în propriile abilități şi detaşarea precoce. Odată înscrisă la Facultatea de Litere şi-a dovedit calibrul terminând prima pe țară. “Probabil că a trebuit să îmi demonstrez că sunt bună de ceva. Obstacolul, într-un fel, m-a mobilizat.” Ajunsă asistentă în învățământul universitar, a urmat şi finalizat un doctorat la Bucureşti în anul 2000. În 2003, a obtinut bursa Fulbright a Departamentului de Stat American şi a ajuns la Seattle în calitate de cercetator, timp în care a predat şi un curs de limbă şi civilizație română şi a finalizat o lucrare academica asupra imaginii Romaniei în Statele Unite şi a Statelor Unite în România.
Spiritul explorator, curiozitatea au determinat-o să abordeze în Seattle un program doctoral in studii textuale, o specializare cu un puternic aspect interdisciplinar, îmbinând artele, literatura, tehnologia, politica şi istoria. Acest tip de studiu ce îi întrunea pasiunile nu era oferit “în România acelui moment”. Notez folosirea recurentă pe parcursul conversației a sintagmei situației acelui moment, o raportare personală constructivă față de lacunele sistemului românesc ca deficiențe temporare, adresabile, situații reversibile cu puțină creativitate. Implicit, această formulare de un optimism bine calibrat, plasează locusul de control în confruntarea cu adversitatea, nu în mâinile altora ci în propriile abilități.
Ancorarea în lumea academică românească a avut continuitate, întorcându-se în semestrele de primavară pentru a preda literatura comparată atât în perioada specializării în Statele Unite cât şi dupa 2011 când a devenit lector la Universitatea Statului Washington. Am felicitat-o pentru aceasta abilitate de a functiona abil şi eficient în două lumi universitare. “Este un efort, dar care îmi aduce o mare, mare recompensă” a răspuns ea, “pentru că tot ce învăț aici am posibilitatea să împărtăşesc în țară cu studenții mei de acolo. Acum predau cursuri de masterat şi doctorat la Centrul de Excelenţă în Studiul Imaginii, din cadrul Universității București. Întotdeauna transmit atât ceea ce aflu cât şi experiența mea într-un spațiu academic în celălalt şi invers.” Întrebând-o dacă percepe diferențe majore între sistemul academic american şi cel autohton, a redefinit dicotomia ca pe una Între sistemul european (la care România e racordată) şi necesitatea acomodării unui alt mod de a funcționa în cel american. “Tot ce acumulasem până atunci a trebuit să transpun într-o nouă ramă de predare, care recunosc este mult mai atrăgătoare. Eram obişnuită cu predarea unui curs frontal, magistral, a cărui parte de dialog cu studenții trebuia să aştepte pâna la seminar. Aici lucrurile nu stau aşa, exista momente de interacțiune mai frecvente decât in sistemul european. Personal, mi-a venit natural pentru că simțeam nevoia unei comunicări mult mai directe şi imediate cu studenții.”
La Seattle a reuşit să propună cursuri de literatură comparată, introducând aspecte noi interdisciplinare, precum tematica cenzurii în societățile fasciste şi comuniste, tematica ce acoperă aspecte de filozofie, politică şi istorie regională a acestor societăți. Cred că este vorba de ceva mai mult decât o predilecție pentru inovare pedagogică şi compatibilitate cu interesul său pentru arte. Am citit în inițierea acestui curs nevoia personală de a analiza sisteme de valori distorsionate, sisteme discreționare ale căror percepte ideologice impuse maselor devin incongruente cu valorile promovate în sânul familiei, valori ce sprijină individualitatea fiecăruia. Cu alte cuvinte a optat pentru studierea sistemelor sociale ce ar putea uşor zdrobi spiritul ... nu doar al unei violoniste. A devenit punte vie între lumile academice în care se regăseşte şi a organizat seminarii exploratorii de studiu prin experiențe trăite, aducând în România şi în alte țări din regiune (Bulgaria, Georgia) studenți americani. Cu exceptia unei studente adoptată de o familie de americani (şi pentru care experiența a fost una de redescoperire a rădăcinilor), nici un alt participant nu avea legaturi personale cu regiunea. Ileana Marin crede cu tărie că experiența de imersie culturală în țările studiate şi absorbirea perspectivelor locale produce un impact major în viata studenților. A organizat aceste seminarii cu alți colegi din department (Yuko Mera, Mary Childs) şi recent a devenit co-director al acestor cursuri internaționale împreună cu Excelenta Sa, fostul ambsador Mark Gitenstein. I-a propus acestuia tematica studierii spatiului de frontieră între est şi vest (Romania, Moldova, Ucraina) ca spațiu de exporare academică. Domnul Gitenstein a adus programului nu doar perspectiva juridică şi diplomatică proprie, ci şi acces, prin vizite de lucru la toate ambasadele americane din țările vizitate, unde studenții americani au avut ocazia să interacționeze cu profesionişti din diverse secții ale acestor ambasade. Impactul a fost vizibil în lucrările finale scrise cu pasiune de studenți, unele chiar publicate în jurnale academice.
Incercarea de a reintroduce un curs de limba română a avut inițial mai puține şanse de reuşită fiind inițiată “într-un moment mai puțin prielnic,” mărturişeşte Ileana Marin. Deşi universitatea avea tradiția de a preda limba română încă de la începutul anilor şaptezeci, calea pur instituțională nu ar fi dat roade. Rămas fără susținere administrativă reală, cursul de limba română fusese scos din grila opțională şi doar temporar resuscitat de profesor Marin în timpul stagiaturii sale Fulbright, şi câțiva ani mai târziu când a beneficiat temporar de o bursa FLAS pentru a-l preda. Împreună cu doamna Otilia Baraboi şi-au propus să ducă o campanie de convingere a administratiei universitare, bazată pe numărul de studenți de origine română atraşi in campus. Au argumentat necesitatea întâmpinării unor nevoi de acomodare a prezenței semnificative a descendenților româno-americani în zona.
ARCS a apărut ca o soluție creativă la o un obstacol aparent insurmontabil. Organizația, prin membrele fondatoare Otilia Baraboi şi Ileana Marin, a fost cea care a făcut demersurile de introducere a trei programe în parteneriat cu Universitatea Washington: 1. Programul Româna la Liceu, un curs de limbă română în vederea pregătirii pentru examenul de competență lingvistică “ALTA”; 2. Tabăra de vară ARCS; 3. Cursul “Romania Transformed”, curs de literatură, artă şi film, introdus în curriculum academic. Cele două profesoare au convins universitatea de necesitatea şi viabilitatea financiară a acestui curs. Între timp, universitatea a devenit un partener esențial pentru ARCS în implementarea altor programe, cum ar fi expoziții, lansări de carte, prezentări, conferințe ce adaugă prestigiului univesitar. “Uitându-mă retrospectiv realizez asta, dar inițial nu am pornit cu acest gând. Cred că a fost nevoie de timp ca să ne dovedim [să ne arătăm măsura].”
In perspectiva acestei personalități reziliente, orice obstacol este de fapt “o provocare care te face să găseşti alte strategii, sau o mai bună retorică în a-ți prezenta programul, ceva care te provoacă să devii interesant în fața aceluia căruia i te adresezi.” Întrebată care a fost cea mai mare provocare în promovarea acestor cursuri şi programe, a răspuns: “să convingi comunitatea româno-americană că partea ei românească poate fi un atu.” A găsit un mod inedit de a-i convinge aducând la un eveniment comunitar al unei biserici românesti studenții ei americani care fuseseră in România în primul seminar de explorare a culturii române. In loc să vorbească ea, trei studenți americani şi-au prezentat experiența lor de a vizita centre academice din Bucuresti, Braşov, Sibiu şi Suceava timp de o lună. Unul dintre acesti studenți americani a obtinut stagiatura la Departamentul de Stat American beneficiind de recomandare şi experiența avută. Altul a intrat într-un program masteral de arhitectură marturisind că vizitarea edificiilor semnificative ale Bucureştiului l-a inspirat şi țntr-un fel i-a schimbat viața. Ileana Marin dorea ca părinții şi tinerii din diaspora să realizeze unicitatea culturii lor şi “iata, aceasta experiență de specializare pe o zona de mai mic interes şi de mai mica atracție, poate să fie în avantajul acestor tineri.” Impactul a fost puternic iar mesajul ei pentru cei prezenți la eveniment a fost acesta, “dacă vreți ca aceasta comunitate să continue, liantul este limba română.”
Eforturile celor două profesoare au atras în timp sprijinul unui grup de români-americani care lucrează în diferite departamente ale universității, în birouri de avocatură, în companiile de IT, sau conduc afaceri proprii, oameni care le-au împărtăşit crezul că predarea limbii materne poate fi un “un stimul pentru comunitate ca să se gândească la originea lor cu demnitate.” Argumentul lor nu este unul împortriva asimilării (aspect natural impecabil însuşit lingvistic şi professional cu succes de multi membri ai diasporei), ci bazat pe valoarea adăugată pe care o poate aduce transmiterea bagajului cultural şi lingvistic celei de-a doua generații de româno-americani. Rezerva părinților față de utilitatea transmiterii limbii române copiilor a trebuit combătută tocmai cu argumentul că predarea limbii române poate conferi un avantaj rar în cadrul societății gazdă. Bilingvismul poate stimula vieți mai bine ancorate atât prin valori împărtăşite în familie cât şi prin valorizarea acelui bagaj în concertul multicultural al societății americane.
Deşi întrebările mele se centrau pe o istorizare a drumului său personal, răspunsurile doamnei profesor Ileana Marin au ramas constant cu referință la un plural, la o echipa de oameni apreciați, colegi care au aceleaşi idealuri şi viziune pentru ARCS. În bordul organizației sunt profesionişti care lucrează la companiile Microsoft şi Facebook, sau în alte instituții partenere. ARCS se sprijină pe relația strânsă cu campusul universitar cât şi cu muzee sau festivale regionale, parteneriate vitale bazate pe respectul pentru expertiza fiecăruia. Aceste legături conferă capacitatea unei promovari culturale de o “oarecare avergură.” Fără generozitatea unor instituții precum Microsoft care dubleză orice donație a vreunui angajat, eforturile ARCS ar fi mult îngreunate. Refuzând laurii pentru succesul instituțional al ARCS, doamna profesor Ileana Marin sugerează că o astfel de organizație nu ar fi putut rezista fără sprijinul şi statutul social influent al comunitatii româno-americane din Seattle. Membru al consilului ARCS, consulul onorific Iulian Calinov a facut o analiză bazată pe recensământul românilor din stat şi a propus programul “Româna la Liceu” care să pregătească elevii de liceu pentru testul ATLA. El a fost acela care a făcut cercetarea cum s-ar putea ca elevii de origine română să beneficieze gratuit de testarea competenței lingvistice în limba straină moştenită. Aşa se face că ARCS a lansat în 2016 programul de limbă româna, predat la universitate sâmbăta pentru elevii de liceu de origine română. La început, programul abia făcea față cererilor de înscriere în program (dovedind că nu e vorba de o reticiență ci de lipsa unui cadru instituțional al valorizării identității culturale).
Consolidarea ARCS nu este doar meritul bordului, susține doamna Ileana Marin, că ARCS a devenit o platformă pentru diverse programe şi nevoi comunitare (precum seminare de pregatire pentru admitere la facultate sau alte transferuri de cunoştiințe) uneori facilitate chiar de cei care au beneficiat anterior şi care îşi alătură expertiza personală: elevii care au luat examenul ALTA devin asistenți în programul de predare şi voluntariază cu prilejul evenimentelor organizate de ARCS. O asemenea inițiativă este şi o viitoare tabară educațională centrată pe încurajarea studierii ştiintelor exacte (STEM) în paralel cu cursul de limbă română pentru tinerii diasporei.
Ultima mea întrebare pentru doamna profesor Ileana Marin a fost referitoare la ce sfat ar oferi celor ce contemplă o viață în Statele Unite, ce valoare consideră a fi de referință pentru această societate? Răspunsul acestui autentic analist al sistemelor de valori nu este un slogan ci un adevăr deplin înțeles şi deținut doar de acei oameni rezilienți care au reuşit prin propriile resurse în această țară: “Societatea americană răsplăteşte perseverența. Spun asta şi studenților mei: când nu merge ceva, gândeşte, reinventează… e doar o provocare. Această societate recompensează pe cel care niciodata nu se lasă înfrânt.”
Comments