Search
  • TeoStan

George Roth. Identitatea de româno-american și articulațiile ei multiculturale

This article on “Romanian-American identity and its multicultural articulations,” profiles the personal journey of an outstanding member of the diaspora, the Honorary Consul of Romania in San Francisco, George Roth. This most influential leader in the field of entrepreneurship, IT research and investment that bridges Silicon Valley and Romania, has been for nineteen years the co-founder and CEO or Recognos Inc. and in recent years the main promoter of technology partnerships for the first Romanian IT “decacorn,” UiPath.

The interview follows his personal immigration saga focusing on his diverse multicultural and multi-ethnic background that eventually led to the structuring and affirmation of his Romanian-American identity through active involvement in the well-being of both his native and adoptive communities. It looks at the tradition of multiculturalism in which he was raised in Cluj and the opportunities that allowed him to thrive but also delves into the inter-ethnic tensions and social polarization that later stifled his personal and professional prospects there. He speaks of the unconditional acceptance of his multicultural background in the US at the time of his arrival, a receptivity that greatly facilitated his integration. He looks critically at the nature of belonging, both appreciating the support he received from fellow Romanians in the diaspora but also acknowledging the distance experienced due to the confining faith-based and mono-ethnic nature of certain diaspora structures whose outreach remains confined to narrow definitions of belonging.

George Roth shared high praise and hopes for a new generation within the Romanian-American diaspora, a generation that in the last few years has affirmed itself through an “intellectual meritocracy,” young academic researchers and entrepreneurs whose professional achievements position them as true image leaders no longer confined by parochial diaspora hierarchies. The interview was also an opportunity to discuss family ingrained Romanian social attitudes towards personal finances and why such attitudes and reactions need to be scrutinized for a successful adjustment and integration in the United States. American individualism and its financial system that incentivizes innovation and entrepreneurship opportunities also entices and easily entraps. It entails a high degree of personal risk and requires an individual with a high-risk tolerance. Because of the lack of a social safety net, in times of heightened uncertainty and rapid transformation of labor market needs, many vulnerable first-generation immigrants may experience rapid cycles of social alienation that are difficult to overcome. Precisely within such difficult times of readjustment, community diaspora organizations should become essential informal mechanisms of support, providing a sense of basic stability and belonging. The often faith-based nature of these diaspora entities and their heterogeneity limits their organizational capacity in serving the real needs of Romanian-Americans that do not define their identity in either religious or monoethnic terms. Multiculturalism and inclusivity in defining the nature belonging to the Romanian diaspora should be articulated in secular terms that center on the voluntary, active affirmation of the self through actions of solidarity rather than on the perceived purity of ethnic descent. This personal profile highlights that need of cultivating an inclusive understanding of cultural identity affirmation.


This article was originally published in the August 2020 edition of Revista Cultura.



Seria de profile cu membrii marcanți ai diasporei româno-americane ar fi incompletă fără includerea unuia dintre cei mai influenți lideri în domeniul antreprenorial și al investițiilor, care se constituie ca o punte în domeniul informaticii între Sillicon Valley și România. George Roth este Consul Onorific al României în San Francisco, din 2007. În țară este cunoscut ca fiind co-fondatorul și CEO, timp de nouăsprezece ani, al companiei Recognos Inc. din San Francisco, cu o filială stabilită la Cluj, iar apoi ca promotor internațional al parteneriatelor tehnologice ale „decacornului”* românesc în IT, UiPath. S-a născut, a fost format și a lucrat în Cluj până în 1991, când a emigrat în SUA. În 2006 a fost numit Senator de Onoare al Universitații Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și consilier al mai multor organizații ale diasporei. Încă din 1998, a promovat IT-ului românesc în San Francisco, devenind co-fondator al rețelei oamenilor de afaceri româno-americani stabiliți în Silicon Valley, organizație ce facilitează relații între companii din România și SUA.


I-am cerut un interviu pentru a înțelege ce anume (din saga personală a acestui emigrant, cu un bagaj multicultural și multietnic atât de divers) a dus la structurarea identității sale de româno-american și ce anume determină implicarea sa atât de activă în viața orașului natal, dar și în sprijinul acordat românilor, în special IT-iștilor, recent veniți în California.

Întrebat care parte din bagajul cultural a jucat un rol efectiv în integrarea sa profesională și socială în SUA, George Roth mi-a vorbit despre viața multiculturală a Clujului și șansa educațională primită în orașul natal. „Eu nu am vrut să plec din România niciodată. Tatăl meu, Laszlo Roth, a fost evreu și putea emigra oricând.” Tema plecării din țară apărea des în anii copilăriei, prima opțiune fiind emigrarea în Israel. Mama sa, mezzosoprana Éva László, a fost membru fondator al Operei Maghiare din Cluj. Ea s-a împotrivit plecării.


Ambii părinți erau originari din Arad, ajunși în Cluj tocmai datorită deschiderii Operei Maghiare. Numele de scenă al Évei László descrie, el însuși, o epocă în care identitatea etnică se putea dovedi un joc periculos. Numele din naștere era Eva Hehs (tatăl ei provenea dintr-o familie germană, iar mama dintr-o familie de doctori evrei convertită la luteranism tocmai pentru a evita stigmatizarea). Încercarea Evei Hehs de a lucra la Budapesta în perioada hortistă a fost împiedicată tocmai de această descendență evreiască. Decizia de strămutare în Cluj, din 1947, avea să aducă și ea o adaptare identitară. A fost sfătuită să nu folosească numele evreiesc al soțului, ci prenumele acestuia, care suna maghiar.

În ceea ce privește emigrarea, Éva László nu își dorea să emigreze într-o zonă de conflict, cum era Israelul, și nu dorea ca fiul să ajungă soldat israelian. S-a dovedit a fi un bun argument, în discuțiile de familie, împotriva emigrării. George Roth crede că pentru mama sa dedicația față de profesie a fost minim la fel de importantă. În plus, ea nu era limitată în a călători în blocul de est. Această situație privilegiată (pentru standardele acelor vremuri) și integrarea în viața culturală a Clujului au fost motivele reale ale atașamentului față de comunitatea adoptivă. Oportunitățile vieții culturale și sociale locale aveau să contureze copilăria fiului, care a crescut, după cum spune, „într-un mediu total românesc”.


„Am fost extrem de norocos. M-am născut când trebuia, în prima generație care a avut acces la un liceu de informatică în Cluj. La începutul anilor 1970, România beneficia de pe urma imaginii sale pozitive în Occident, ca urmare a poziției sale împotriva invaziei Cehoslovaciei. Atunci era percepută ca o breșă în blocul comunist și i s-a permis să acceseze tehnologie dezvoltată în vest. Francezii au oferit României asistență în lansarea informaticii, care a inclus și crearea primelor cinci licee de specialitate. România acelor vremuri ajunsese astfel, destul de repede, la un nivel avansat în domeniu. Liceul din Cluj avea propriul computer”. Ca urmare a acestei conjuncturi de bun augur, George Roth a fost format de profesori din prima generație de informaticieni ai României, toți educați în Franța. Oameni precum Liviu Negrescu, Vasile Listes, Cornel Seuchea, Emil Munteanu, Ioan Rus și alții au format primele generații de informaticieni în țară. Pentru George Roth, cel mai important dintre specialiștii clujeni a fost Vasile Peteanu, care a devenit mentorul lui.


Conjunctura fericită a educației formale, cu impact asupra perspectivelor profesionale, avea să fie complementată de o transformare a atitudinilor sociale față de rădăcinile identitare ale familiei. Tatăl, om de afaceri în perioada interbelică, ajunsese contabil, șeful planificării, cu o reputație impecabilă în perioada comunistă. În sânul familiei existau însă disensiuni pentru că se făceau presiuni ca el să devină membru al partidului comunist. „Aveau nevoie de evrei”, spune George, „dar el a evitat să intre în partid. Se ocupa foarte mult de mine, era pasionat și mă educa, de exemplu, în geografie. Mă ducea la expoziții, la muzeu, și îmi explica multe. Era un om foarte educat, cu o cultură clasică, însă reținut în a se evidenția în public”.


Orientarea către cibernetică a tânărului George a fost o pură întâmplare. Nu știa mai nimic despre acel domeniu și se înscrisese la un liceu industrial, energetic. „Înainte de admitere, profesoara de chimie mi-a spus că se înființează un liceu de informatică pe strada Horea, unde locuiam.” La acea vreme, tot ce își imagina despre cibernetică era împrumutat dintr-o emisiune cu păpuși de la TVR, pentru copii. „M-am gândit eu: no, asta sună bine, că am văzut eu cum e cu racheta la MeteorXL5. Nu știam ce înseamnă cibernetica, dar eram interesat de butoane care se aprindeau.” Deși mama sa nu era nici ea membră de partid, ca artistă era iubită de mulți clujeni și, la intervenția ei, dosarul tânărului George a fost înscris la noul liceu. A urmat, după aceea, facultatea la Secția Informatică a Universității Babeș-Bolyai și a primit un post la Centrul Teritorial de Calcul Baia Mare, de unde a fost adus în scurt timp, de către directorul Vasile Peteanu, la Centrul Teritorial de Calcul Electronic Cluj. Aici a lucrat la atelierul de programare, a predat cursuri de programare și a participat la cercetări operaționale în departamentul de proiectare asistată de calculator, toate înainte de căderea regimului comunist.


În acei zece ani la centrul de calcul, s-a căsătorit cu prima soție și a avut doi copii. Tot în acea perioadă a fost atras de avangarda artistică, avându-l coleg pe Ioan Mușlea, un lider al dizidenței clujene, bun prieten cu Doina Cornea, Paul Goma și Virgil Ierunca. „Familia Mușlea avea o reputație ca familie erudită a Clujului”, spune George Roth. „Tatăl lui Ioan Mușlea fusese profesor și director al bibliotecii universitare. O sală a universității îi poartă numele. Ioan Mușlea organiza în acea perioadă o adevărată mișcare subterană”. Se întâlneau în demisolul casei acestuia, unde „se organizau vizionări de filme străine, predominant filme franțuzești”. Oameni precum jazzistul Virgil Mihaiu făceau parte din acest cerc de apropiați ce se întrunea adesea la biblioteca universitară franceză. Deși se știau „bine monitorizați” la acea bibliotecă, profesorul Cioară organiza săptămânal „vizionări de filme de avangardă”. Neexistând posibilitatea de a călători în Vest, aceste întâlniri îi confereau lui George Roth o bună racordare la ce se întâmpla în lume.


O prietenă de familie, disidentă, fugise cu un prieten la Budapesta. Implicată în mișcările de salvare a bisericilor puse în pericol de planurile de sistematizare urbană, aceasta vorbise la Europa Liberă, asumându-și riscurile inerente. George Roth a servit ca intermediar pentru ca ea să poată ține legătura cu mama sa, care era urmărită de Securitate. Ca urmare, telefonul lui de acasă a fost pus sub supraveghere și George Roth a intrat în colimatorul Securității, unde a fost chemat și interogat de tatăl unui coleg de clasă al fiului său. Se cunoșteau de la zilele onomastice ale copiilor, dar asta nu a contat de fel. Interogatoriul a fost făcut în prezența unui „colonel care răspundea de centrul de calcul”. Ieșit din interogatoriu, George a mers direct la Vasile Peteanu, directorul centrului, căruia i-a povestit totul. Peteanu i-a răspuns că fusese deja sunat de cei de la Securitate și i se lăsase de înțeles că George ar fi devenit informatorul lor. Peteanu a înțeles încercarea de discreditare și izolare a lui George și nu a marșat în sensul dorit de Securitate, optând să-l protejeze. Loialitatea colegială a primat și în timpul revoluției, când George Roth, împreună cu mulți colegi, a păzit încontinuu centrul de calcul.


Evoluțiile naționaliste de după martie 1990 au dus însă la tensiuni dificil de gestionat pentru informaticianul clujean. „Reprezentanți ai maghiarilor mi-au oferit atunci să mă numească într-un consiliu al oamenilor de știință de limbă maghiară. Le-am spus că știința nu trebuie să aibă o limbă, că nu pot să mă implic în ceva ce nu cred.” Însă conjunctura tensionată nu avea să îi acorde aceeași libertate de care se bucurase tatăl său în a evita înregimentarea sa politică și identitară. Centrul de cercetare a avut în acea perioadă o colaborare care a inclus un schimb de cărți cu o firmă ungurească (SZUV Budapesta), asociată cu Unisis din Statele Unite. Acel schimb a dus la acuzații publice din partea unui coleg că ar fi „implicat în propaganda maghiară naționalistă”. Spațiul public, sufocant, nu mai permitea decât negarea multiculturalismului și limitarea unidimensională a individului, în termeni etnici exclusiviști.


Imediat după evenimentele din Târgu Mureș a fost chemat să țină prelegeri la o universitate în Danemarca. A ajuns acolo în timpul mineriadei din primăvara lui 1990. Un profesor din Chicago l-a convins atunci să nu se întoarcă în țară, ci să ceară azil politic. A petrecut 3 luni în Danemarca, într-un lagăr de azilanți plin de români veniți de la București, oameni ce fuseseră în Piața Universității, dar și mulți maghiari de la Târgu Mureș, care veniseră cu înregistrări video ale tulburărilor de acolo. A decis totuși să se reîntoarcă în țară, probabil într-o ultimă încercare de a-și salva atât căsnicia, cât și perspectivele carierei în orașul natal. Clujul era totuși locul unde dusese o viață pașnică, unde primise o educație și un rost. Însă acea ultimă încercare de salvare a trecutului a eșuat. A fost punct de cotitură. La scurt timp, disidenta pe care o ajutase în anii 1980 „i-a făcut chemare în SUA”, unde a ajuns cu 150 de mărci în buzunar, bani strânși și ascunși de mama sa în perioada comunistă. În primele trei luni a stat în Orange County, aproape de Los Angeles, în casa celei pe care o ajutase și a soțului ei. În acea perioadă, azilanții politici primeau drept de lucru pe loc, așa că George Roth a reușit, cu ajutorul unor români, să obțină slujbe sezoniere. Tot o familie de români (familia Ghibu, venită din Sibiu) i-a dat și o mașină pentru a se descurca, urmând ca George sa o plătească atunci când va avea slujbă. În noua sa viață, supracalificarea și specializarea nu erau ușor compatibile cu oportunitățile momentului. SUA, în 1991, se afla în recesiune, iar slujbele în IT erau o raritate. S-a mulțumit să se angajeze ca vânzător de jucării muzicale pentru un manager chinez și a găsit să stea în gazdă la niște mormoni. Noul său angajator a înțeles însă că George trebuie să își reorienteze cariera către specializarea sa de programator și l-a concediat. Fără resurse materiale, George a plecat în Arizona, la Phoenix, unde locuia Alin Popluca, un bun prieten, fost coleg la Centru de Calcul. Acesta l-a încurajat să își ia un job de consultant pentru American Express.


Educația excelentă primită în România și experiența profesională acumulată s-au dovedit, în cele din urmă, utile. Participarea la viața culturală underground a Clujului îl făcuse să se simtă familiar în cultura americană. „Ce mă atrăgea era ușurința de a vorbi deschis cu lumea, asta mă făcea să nu mă simt străin aici. Faptul că aveai ceva accent nu făcea decât să le placă de tine.” O asemenea aceptare necondiționată a diversității identitare era în contrast clar cu mediul sufocant, exclusivist, din care fugise. America acelui moment era receptivă față de imigranți și această receptivitate reverbera în viața cotidiană. În Arizona, George Roth și-a făcut cu ușurință amici americani, oameni cu care juca tenis la un club local și cu care a rămas prieten toată viața.


„Cu excepția familiei Popluca, care îmi erau apropiați ca propria familie, nu m-am implicat în «mediul românesc» din Arizona. În comunitatea română nu mă atrăgea nimic pentru că totul se întâmpla în jurul bisericii. În plus, mulți români trăiau ca în România acolo, aveau aceleași povești legate de unguri”. Unele comunități ale diasporei pot fi sufocante și exclusiviste, dominate de lideri care impun celor din comunitate negarea puritană a oricăror altor factori identitari, cu excepția celor prescriși de ei ca fiind autentici. Acest tip de definire a grupului este mai mult un exercițiu de suprimare a individualității decât unul de acceptare, respect și afirmare a individului. Unii imigranți, trecând prin trauma dezrădăcinării, simt nevoia apartenenței la un asemenea mediu care oferă siguranță, dar care izolează. Pentru oamenii rezilienți, care cred în sine și în menirea lor, acest tip de comunitate nu poate fi un loc de care să se atașeze. Această formă de exclusivism identitar, de comunitate închistată, a forțat o distanțare a lui George Roth și a întârziat definirea sa ca româno-american. Între timp, noua sa slujbă, în domeniul activităților bursiere, îi conferea nu doar o independență financiară, ci și un statut social. Lucrând pentru o companie de software legată de bursă, a avut ideea unui program de curățare de date. Acel produs de „curățătorie de date financiare”, SUMS (Security Universe Management System), a fost primul de acest gen folosit de mari companii, cum ar fi Barclays Global Investors. Expertiza lui George Roth l-a propulsat în poziția de manager de proiect și a fost trimis la San Francisco, plătit adecvat și găzduit într-un apartement dintr-o zonă rezidențială foarte scumpă a orașului, numită Nob Hill.


Unul dintre partenerii de tenis din Phoenix l-a prezentat fratelui său, Larry Stupski, co-fondator și, pe atunci, șeful operațional executiv al Corporației Charles Schwab, dar și președinte de onoare al camerei de comerț a orașului San Francisco. Stupski a insistat ca George să o cunoască pe avocata Dana Beldiman, Consulul Onorific al României în San Francisco, implicată în acțiunile camerei locale de comerț. Reapropierea de mediul românesc a devenit însă palpabilă doar după 1996, când, în timpul vizitei președintelui Constantinescu, George a devenit ad-hoc (în lipsă de alternative) gazda a 35 de reprezentanți ai presei românești care însoțeau delegația politică. Fără sprijin logistic sau financiar (pentru a-și permite serviciile unei companii de relații publice), misiunea diplomatică a depins atunci de relațiile și implicarea personală a lui George Roth pentru organizarea unui tur în California. Acest tip de implicare s-a repetat cu mai multe ocazii, pentru reprezentați ai diferitelor guverne ale României. Indiferent de coloratura lor politică, ei au beneficiat de poziția sa în rețeaua sa de relații californiene. Acel prim eveniment a fost însă unul cu rol catalizator pentru George. Își aduce aminte observația președintelui Constantinescu la hotel Fairmont, atunci când a fost întrebat cum poate diaspora să ajute țara. Răspunsul acestuia, citat de George Roth, a fost că „puteți ajuta cel mai bine România devenind oameni de succes în SUA. Succesul profesional va aduce reputație pozitivă României”. Încă de atunci, George Roth încerca să convingă firma pentru care lucra să deschidă un birou în România. A reușit în 1998, când, cu ajutorul unui partener, a creat în SUA compania Recognos ca intermediar pentru contractarea programatorilor români. Ocazia a apărut când Fisher Investments (o companie care face investiții pentru „high-net worth individuals”) căuta să dezvolte un sistem de verificare a tranzacțiilor bursiere – sistem ce ar fi garantat compatibilitatea tuturor acestor tranzacții cu regulile legale de operare. Răspunsul lui George Roth a fost că este mai ușor să creezi un sistem care generează corect acele tranzacții decât să le verifici. Le-a propus un partener din Târgu Mureș pentru dezvoltarea acestui proiect (firma Infopulse). Acel contract pentru un sistem de gestionare a tranzacțiilor a permis stabilirea companiei de consultanță Recognos la Cluj în anul 2000. Între timp, parteneriatul cu Fisher Investments a dus la dezvoltarea a încă zece sisteme-cheie și la dobândirea unei reputații care a atras și alți clienți de mare calibru. Datorită acestei tehnologii dezvoltate în Romania, Fisher Investment a reușit să crească de la 1,5 miliarde de dolari la 120 de miliarde capital, având încă în utilizare o versiune avansată a aceluiași software.


Rămas în San Francisco până în 1998, George Roth nu era la curent cu ultimele investiții în inteligența artificială (AI) făcute în Silicon Valley. Când s-a mutat acolo, a căutat să insufle aceeași dinamică și aceleași direcții de cercetare și dezvoltare și partenerilor săi din Cluj. Din 2000 a început să investească personal și a creat, împreună cu un partener american, Ken Rogers, și un partener din România, Romeo Macaria, o filială în Cluj. Din 2007, George a devenit fascinat de o nouă tehnologie emergentă din domeniul AI, cunoscută ca „tehnologie semantică”. Deși Recognos rămăsese într-o relație de afaceri cu marele său client, George Roth își investea toate resursele în dezvoltarea unui nou produs (o tehnologie de înțelegere automatizată a documentelor). Găsirea unui investitor american în dezvoltarea acestui produs s-a dovedit însă anevoioasă. Deznodământul a fost cumpărarea produsului de către UiPath în 2018. Acel produs stă la baza noii tehnologii de recunoaștere a documentelor lansată în această primăvară de UiPath. „Tranzacția nu a fost una spectaculoasă”, spune George, dar a permis recuperea investițiilor și mulțumirea realizării unui produs cu aplicabilitate, „bine văzut în domeniu și în presă. Cel mai important lucru este că tehnologia a reprezentat nucleul pentru această platformă care este dezvoltată mai departe la UiPath.”


Între timp, a mai „pornit câteva startupuri care au devenit eșecuri, dar care au fost experiențe excepționale pentru cum să nu faci business în Silicon Valley”. George Roth nu se consideră printre oamenii de mare succes în IT: „Sunt oameni foarte valoroși care au vândut firme mari. În Silicon Valley sunt cel puțin 10 români care conduc firme cunoscute în toată lumea. Eu sunt în linia a doua.” Această remarcă m-a dus cu gândul la tatăl său, care nu căuta afirmarea socială, ci prefera să împartă cu fiul său pasiunea pentru lucruri ce meritau a fi expuse în muzee ale civilizației. Să fie oare o coincidență plăcerea lui George Roth de a sprijini tineri din România care vin în Silicon Valley? Mi-a vorbit pasionat de mulți tineri româno-americani care au acum propriile laboratoare. Crede că este vorba de un nou val, o nouă generație a diasporei românești și că elita acestei noi diaspore nu mai este definită de câteva familii cu interese comerciale, ci de o nouă meritocrație intelectuală. Găsește o adevărată plăcere în a-i ghida cu sfaturi pe cei ce ajung la el și în a-i trata pe toți ca pe copiii lui. Faptul că a devenit consul onorific al României nu l-a schimbat. În spatele acelei pălării oficiale stă un adevărat mentor, dedicat acestor tineri.


Ultima mea întrebare a fost legată de sfaturile pe care le-ar oferi celor ce sunt tentați de o carieră și de stabilirea în SUA. Ca răspuns, George Roth a ales să avertizeze asupra atitudiniilor tradiționale românești față de bani: „să nu iei bani împrumut; să cheltuiești doar bani pe care deja i-ai făcut… Acest sfat nu funcționează în Sillicon Valley, dacă vrei să faci o afacere serioasă în IT. Aici principiul de bază e să nu îți chetuiești proprii bani când construiești o firmă, ceea ce e total opus mentalității cu care venim. De ce? Pentru că, dacă reușești să obții un investitor, înseamnă că ai trecut printr-un filtru și ideea ta a fost considerată viabilă.” În același timp, avertizează că America este „o societate extrem de competitivă, un mediu mult mai riscant decât Europa. În America, tu ești responsabil să îți construiești propria protecție socială. Ești atât de liber încât ar trebui să îți fie frică”. Crede că America este o țară în care întotdeauna ai alternative, dar acele alegeri personale te responsabilizează. O societate în care trebuie să te obișnuiești cu instabilitatea. Tocmai de aceea, crede că în situația de imigrant ai nevoie de „cinci ani pentru a te stabili financiar, dacă ești calculat”.


Ca imigrant, trecut prin aceleași cicluri selective ale societății adoptive, împărtășesc opiniile lui George Roth. Este nevoie de ani pentru a defini o nouă atitudine față de resursele de care dispui. Serviciile financiare americane sunt structurate să promoveze iluzia ușurinței de a ieși din condiția ta socială și financiară, de a trăi peste nivelul de venit. Această iluzie vine cu consecințele ei. Societatea vinde „visul american materialist” și mulți cad în iluzia traiului de lux, pe care nu și-l permit de fapt. În special acum, în perioada pandemiei și a incertitudinii socio-economice, cât și a transformării radicale a pieții de muncă, mulți au rămas fără slujbe, o bună parte au încetat să facă plăți curente și, fără venit stabil, sunt expuși unor riscuri mult mai mari decât ar fi într-o societate mai puțin individualistă. Din nefericire, mulți își acoperă costurile curente îndatorându-se și fără a avea rezervele necesare pentru a face față incertitudinii ciclice, intrinsecă societății americane. Frecvent, reproducem, ca prospecte sociale, valorile și atitudiniile financiare promovate în familie și în formarea noastră, fără a verifica dacă acestea mai sunt compatibile cu paradigma prezentă a unei societăți care evoluează în ritm accelerat. „Experiența de viață”, care lipsește noului venit, poate duce la marginalizare socială rapidă, la dependență și vulnerabilități majore, fără speranța vreunui ajutor din partea statului sau a mecanismelor de sprijin informal, cum sunt cele ale familiei extinse. Societatea americană necesită un om ce tolerează bine riscul, cu toate avantajele și dezavantajele sale. Într-o astfel de societate, existența unor organizații de sprijin reciproc, precum cele comunitare ale diasporei, devine esențială. Totuși, deseori, acestea sunt preocupate mai mult de menirea lor confesională decât de cea de liant social și de sprijin al celor vulnerabili. George Roth mi-a vorbit despre divizarea comunităților (nu doar pe confesiuni de baptiști sau penticostali), dar și de istoria plină de disensiuni a bisericilor ortodoxe sub diferite structuri ierarhice rivale. O divizare care afectează capacitatea organizațională de a deservi nevoi reale, în special pentru cei ce nu își definesc în termeni confesionali apartenența la comunitățile de româno-americani. Poate acum, tocmai în această perioadă dificilă, plină de incertitudini, ne putem regăsi capacitatea de a ne afirma apartenența la o identitate culturală prin acțiuni de solidaritate, în termeni incluzivi, laici, care afirmă în deplinătate diversitatea noastră și îndelungata istorie a multiculturalismului și a deschiderii care transformă „străinul” în „prieten”, „coleg” și „mentor”. Uneori cu un înduioșător accent ardelenesc…, amintind de locul unde „ai venit pe lume”.



* În limbaj financiar, un decacorn este o companie start-up care obține un capital propriu de 10 miliarde de dolari. Termenul a evoluat din „unicorn” care, în același jargon financiar, desemnează un start-up care obține, din activitatea proprie, o capitalizare de un miliard de dolari.

109 views
IRF

The IRF is incorporated in the District of Columbia as a nonprofit under Title 29 Chapter 4. The IRF is established within the meaning of section 501(c)(3) of the Internal Revenue Code of 1986, as amended, or the corresponding provision of any future Federal tax law (“Section 501(c)(3)”).

Email: info@immigrationresearchforum.org

Phone: 202-569-3310

 

 

 

© 2019 Immigration Research Forum | 4418 Lingan Rd. NW, Washington, DC 20007 | 202-569-3310 |  The views and opinions expressed in the media, comments, or publications on this website are those of the speakers or authors and do not necessarily reflect or represent the views and opinions held by IRF.

Terms of Use  |   Privacy Policy